UNIFIL de anul nou

Cu tancul mic.

Tancul mare - ambulanta.

Capitan Gallejo, ofiter de presa si ghid.

Baietii si fetele de la logistica.

Cei doi simpatici de la posta.

Frumoasa zi de 31 decembrie. Trezita de la 5 jumatate, plecata in sudul Libanului, trecuta prin vreo 3 filtre, ratacita la indonezieni, recuperata de spanioli. Pe scurt in imagini: ultima zi de 2009 cu spaniolii, indienii, chinezii si indonezienii din Fortele ONU de Mentinere a Pacii, baza de la Marjayoun, in sud estul Libanului.

Ayatollahul Ali Khamenei da bir cu fugitii?

Cateva site-uri ale opozitiei iraniene din exil au publicat un document al Agentiei Nation ale de Securitate, cu antet si stampile oficiale, adresat Garzilor Revolutiei in care se vorbeste despre o inspectie tehnica a avionului care ar trebui sa ii transporte pe mai marii Iranului si pe Ayatollah in Rusia, in cazul in care situatia scapa de sub control.

Traducerea de pe Planet Iran :

Re: Response to a letter number [redacted] written on the 5th of Dey (December 26th).

Salam Aleykom

With respect, we would like to inform you of the inspection, check up and preparation of the aircraft, destination Russia, for the purpose of transporting the Supreme Leader, his esteemed family and various officials of the Revolutionary Guards. Should the commanding forces lose control, direct your attention to the attached permit, number [redacted] of the National Security Agency and the Bureau of Revolutionary Guard’s Intelligence Security in order for the necessary steps to be taken.

Va al-salam

Office of the high assembly of the Islamic Republic’s national security

Commander, Brigadier-General, Revolutionary Guard

Stamped by Secretary General of the High Assembly of the Islamic Republic’s National Security

Stamped by Dr. Saeed Jalili

CC: [redacted]

Compiled and translated from Persian to English by Planet Iran staff.

Iran, again

The year of let go

Cand iti construiesti fericirea pe nefericirea altcuiva, va fi intotdeauna falsa. Nu stiu cine a zis asta dar a zis bine. Oamenii care ii calca ape altii in picioare si se prefac ca au sub talpi petale de trandafiri si nu suflete facute tandari, nu vor fi niciodata fericiti. Pentru ca se mint pe ei insisi. Iar daca atunci cand se uita in oglinda si isi amintesc totul si chiar nu le pasa, e foarte probabil sa fie cazuri patologice.

2009
Au fost rari anii in care chiar am luat decizii drastice. M-am gandit intotdeauna la cei apropiati si la cum ar reactiona ei si cat de nefericiti ar fi. Am luat o decizie drastica, radicala, cand am decis sa fac un master in Liban. Nu regret nici macar o clipa decizia asta. Libanul a fost cea mai frumoasa experienta din viata mea, desi a fost grea. Singura, departe de ai mei, mereu cu grija de a nu le fi o povara. Unii au fost langa mine mereu, asa cum au promis. Altii m-au parasit cand mi-a fost mai greu si cand aveam sufletul mai deschis. Poate nu le-a pasat ca am primit lovitura in plin, dar i-am iertat.
2009 a fos greu. M-a maturizat, am petrecut timp cu mine, m-am inteles mai bine pe mine insami si mi-am dat seama care imi sunt limitele si pana unde pot sa tintesc. In unele aspecte ma subestimasem, in altele dimpotriva. Am invatat cat pot sa indur, am facut experimente cu mine. Dar am inteles ce simt, i-am inteles pe altii mai bine. Am invatat sa nu mai judec in alb si negru si sa apreciez oamenii care au o inima, mai presus de diplome si functii. Oamenii care te iau in brate cand ai nevoie si care te tin de mana cand esti pe punctul sa cazi si chiar te ridica atunci cand esti la pamant.
Profesional vorbind, a fost cel mai frumos an din viata mea. Poate doar 2004 la Jurnalul National, cu primele editii de colectie despre Europa Libera si centenarii Romaniei, a mai insemnat atat pentru mine ca ziarist.
Am trecut prin momente in care poate glontul nu mi-a trecut pe langa tampla, dar era pe teava. Insa m-am intors in redactie si am scris. Nu toate scrierile mele au fost perfecte. Am fost in toate colturile Libanului, si in cele de un pitoresc incredibil, dar si in locurile unde musteste ura. Am intalnit oameni buni si rai, mi-am facut prieteni, mi-am facut si dusmani. Dar stiu acum ca pot. YES, I CAN.

Protestele de la Teheran

Am avut o discutie cu un prieten ca nu s-a inteles niciodata cu regimul de la Teheran. Mi-a spus zilele trecute ca se zbat cu totii sa dea jos regimul corupt si ca pleaca si el la Teheran sa iasa pe strazi ca toata lumea. Motivele lui?

Anul trecut in aprilie scriam asta pe blogul in limba engleza. Povestea mi-a scris-o el atunci.

Hasan is a guy who says he doesn't fit in in Iran. Not because he's Kurdish, but because he read almost everything western literature has to offer, although he knows it's illegal. He wants to leave the country, of course, as all young Iranian people who "have a piece of brain". Hasan used to be a computer science teacher at the small university in his town and used to love working with students. He was so full of hope and energy when I met him. He had just finished his Master's degree and he was as enthusiastic about the job at the university he was to start in the autumn. That was almost four years ago.

He recently resigned. Disappointment, he says,combined with the feeling of not belonging and the desire to stay in the house with all his books and study to get a PhD to a famous US University.(a US University that would not really find him eligible as a student because, obviously, he comes from Iran).

A few days ago he told me we were having our last chat on yahoo messenger and that he'd do something, but i won't hear about it. Of course I thought the worst. Did my best to convince him he had a lot to fight for. He really has. He's a brilliant guy. The kind of person that you know would really make a difference if he only had been given the opportunity.

He can't stand talking to his own people. Most of them would betray him, of course. He almost got arrested once. A student asked him during a course about the Iranian president's studies. He rebelled and said Ahmadinejad's diploma's probably false. The next day the secret service people told him to keep his mouth shut or else...

One of his friends got arrested. The kid is 18 and he spoke on a few occasions in front of his fellow students about a federal Iran. They took him to the Intelligence service office in Kermanshah and questioned him. The kid was in jail for three months.

„He was aware that they do any kind of torture just to find out what kind of relation he has with Pajak Group or PKK. And he new they would apply the most efficient of them: raping. A friend had told him about what the Revolutionary Guards used to do in 1980. The Shia believe that when a virgin dies, even unfaithful, the person goes directly to heaven. So, in order to prevent the teens they wanted to execute from going to heaven, the Guards raped them first. Stupid, but so cruel. Reminds you of the Middle Ages, doesn't it?

The first day of the arrest they tortured the poor kid. They undressed him completely and they blindfolded him. He spent 6 hours like thins on the first day. He went through the same torture the next two days, only they kept him like that longer. The kid had nothing to do with the PKK. He was just interested in Kurdish Culture and language and he went to the Iraqi Kurdistan region because he could find more there than in his own hometown.

They didn't rape him, he says. Some slams in the face and small injuries. That was all. They advised him not to ever try to contact other Kurds outside his city and try to concentrate on his study.”

And of course they used the family menace. The kid, whose name I'd rather not give, was a student. He got out of jail after his family paid some 50 000 dollars bail. A friend of his is still in jail.

„ Majid, a zealous student , a perfect atheist was the one who told him about a federal government instead of a decomposing Iran. Majid was originally from north of Iran a firm believer that Kurds are Achilles' Heel of Iran and in the case they want their independence, Iran will decompose to some small countries like Qatar or Kuwait. Majid was strongly motivated to Unite all the parties in Iran and convince them to prevent bloodshed, like it happened in Iraq. They had to recognize Kurds as a Nation not just a large tribe in order to do that. 16 Azar, December 6, is the anniversary of Student's day in Iran. An great opportunity for them to state their beliefs. They needes permission from "Daftar Tahkim" party, the opposition and the legacy of Khatami's era. They met some important figures there but they laughed at him, because every party in Iran tries to prevent the appearance of Kurds in the capital. He convinced one of them that he has 3000 Kurdish students supporting him and that they will attend the anniversary and if they don't let them organize the meeting.

The day before "16 azar " the plan was that he'd talk about the federal governing of Iran and 15 students would cover him when delivering the speech. But none of the 15 students shew up. He spoke anyway. Of course the Guards were among the public. The night after the speech some intelligence service agents and took them to "Evin", the high security jail in Iran.

It was clear that they wouldn't execute them because now everybody knew abut them from the weblogs and Websites. Some famous lawyers defended them. Majid is still in jail. He believes that in not a very distant future the regime in Tehran will be wiped out either by the people or the US.„

The Kurdish kid still has to appear in court. Nobody know when. He could be executed for trying to speak freely about his beliefs. The 18 year old had nightmares every night, Hasan says. He says he even has nightmares when daydreaming.

Ceva ce nu s-a mai intamplat in Liban

O explozie in Dahyeh, care a ucis 3 oameni. O explozie in ajun de Ashura, cand Hezbollah se pregateste de una dintre cele mai ample ceremonii religioase si cand chiar si Sayyed Hassan Nasrallah iese in multime sa-l jeleasca pe Imamul Hussein. Nasrallah, care rar iese din resedinta de teama sa nu cumva sa aiba soarta lui Imad Mougniyah.

Azi trebuia sa fiu in Dahyeh, sa fac un reportaj despre cum doneaza sange membrii Rezistentei libaneze in loc sa isi cresteze fruntile si sa sangereze in van, asa cum fac adepotii gruparii Amal, condusa de Nabih Berri, presedintele Parlamentului libanez. Dar n-a fosts sa fie. Pe la 10. 30 aseara a explodat.

Din informatiile obtinute "pe surse", asa cum se obtin mereu in Liban, atentatul cu masina capcana a avut ca tinta sediul Hamas din fortareata Hezbollah.

Membrii Hezbollah au incercuit zona imediat, asa incata nici un politist nu s-a putut apropia sa investigheze. De jurnalisti nu mai vorbim.

Zvonul cu numarul doi a fost ca explozia a avut loc chiar in momentul cand militantii Hamas incercau sa dezamorsese o bomba dintr-o masina parcata in fata televiziunii Al Manar.
Al Manar a anuntat ca bomba ar fi explodat chiar intr-un birou al sediului Hamas. Purtatorul de cuvant al Hamas a repolicat ca nu are informatii sigure, dar ca gruparea are birouri in zona in care a avut loc explozia.
Zvonurile, din nou, spun ca seful Hamas in Liban, Osama Hamdan ar fi fost ranit in explozie.

Bomba din Dahyeh a explodata chiar in ajunul comemorarii unui an de la inceputul ofensivei israeliene in Gaza din 2008. Editorul meu se intreaba daca nu cumva baietii pregateau ceva si dispozitivul a detonat inainte sa fie plasat unde trebuie.

Teoria e destul de credibila tinand cont de faptul ca in Dahyeh de obicei nu se intampla nimic fara stirea Hezbollah.

Slujba de Craciun cu romanii din Liban

Vedeta serii. Giorgio, zis Armani, zis si Gigi mic.

Cea mai frumoasa zi de Craciun

Drumul, ceata. Varf de munte libanez.

Eu, echipata. Nu destul de echipata. Turturii nu se vad.

Ea.

Ea.

Si din nou, ultimately, ea. :)

Propitarul ei. Ounsi. Baiat de baiat. IT-ist in cealalta viata a lui. Dom' profesor de motor in weekend. :D

UPDATE: Baiatul de mai sus este pe liber, fetelor. E unul dinrte cei mia buni prieteni ai mei, dar nu prietenul meu. Deci, va stau la dispozitie daca doriti un nr de telefon, un e-mail ceva. :)

Craciun fericit! Lista de cadouri mai jos. :D

Mos Craciun vs Imam Houssein sau Beirutul in rosu si negru

Downtown Beirut si pregatiri de Craciun

Pentru prima data in ultimul secol probabil, Ashura a picat de Craciun. Intr-un oras ca Beirutul e un eveniment. Daca in nordul orasului autostrazile gem de de masini si mall-urile rasuna de colinde si sunt pline de doamne abia iesite de la hair stylist, in sud, linistea nu e intrerupta decat de muezinul care cheama la rugaciune. Femeile sunt imbracate in negru, unele poarta chiar abaya. Barbatii postesc si merg la moschee.

Nu au voie sa cante, sa se distreze, nici macar sa mestece guma. Duminica, in ziua de Ashoura ies pe strazi la procesiunea finala care comemoreaza moartea Imamului Hussein, nepotul Profetului, la batalia din 680 AD de la Karbala, in Irak. Siitiii libanezi sunt impartiti in trei in ceea ce priveste Ashura. O parte sunt cu Ayatollahul Sistani, din Iraq. Cei mai multi adepti ai lui Sistani fac parte din gruparea lui Nabih Berry, iar procesiunea lor de la Nabatyeh e cam sangeroasa. Obisnuiesc sa se se taie pe frunte si sa sangereze in semn de apreciere pentru suferinta adeptilor Imamului Hussein care au fost luati prizonieri dupa batalia de la Karbala.Dahyeh, inainte de Ashura

Adeptii Ayatollahului Khamenei 80% dintre simpatizantii gruparii Hezbollah, dar si siitii moderati ai lui Hussein Fadlallah, prefera sa doneze sange la Crucea Rosie,decat sa se autoflageleze.

In tot acest timp, exista si siiti care fac bradul de Craciun, il primesc pe Mos Craciun si isi fac cadouri. Ideea ar fi ca la fel ca si crestinii, musulmanii cred in Isus Hristos, pe care il numesc profetul Issa si pe care il asteapta la sfarsitul lumii sa guverneze timp de 40 de ani impreuna cu imamul Mahdi.
O familie de siiti la un spectacol de Craciun in centrul Beirutului.

East Bekaa - Partea a doua

Ceea ce localnicii spun ca ar fi intrarea intr-un dintre tabere.

Punctul de control in Kfar Zabad

Cand am plecat in "Tora Bora" n-am stiut ca plec in "Tora Bora". Credeam ca plec in Muntii Anteliban sa caut o tabara de palestinieni aglomerata, cu multa mizerie si case inghesuite ca si cele din restul Libanului. Dar am gasit altceva.
"Uite acolo e intrarea. Stau intr-o pestera. Si asta aici, langa drum, e poligonul lor de instructie", imi zice jurnalistul de la Bekaa News, corespondent Vocea Libanului, NOW Lebanon, Daily Star etc etc . Inca se mai vad transeele si cativa araci. Luptatorii de la Popular Front for the Liberation of Palestine -General Command, o grupare sprijinita de Damasc, care s-a desprins de Popular FRont for the Liberation of Palestine in 1968. PFLP-GC, condusa de un fost ofiter al armatei siriene, Ahmad Jibril, a devenit brusc foarte cunoscuta cand in cazul atentatului Lockerbie, anchetatorii si-au dat seama ca detonatoarele de la bombe erau facute in atelierele acestor baieti pe la periferiile Damscului.
In Liban PFLP-GC are trei tabere de antrenament plasete in apropierea granitei cu Siria. Inainte de 2005, pe vremea ocupatiei siriene, taberele erau foarte animate. Tinerii palestinieni veneau din Siria ca sa invete arta razboiului aici.
In Sultan Yaqoub, satul de emigranti in Brazilia de care va povesteam zilele trecute, tabara e inconjurata de armata. Sau ar trebui sa fie. pentru ca baza militara care sta pe un varf de deal inseamna doua baraci si doua camione si o grupa de soldati la aproape 18 ani. Din 3 in 3 kilometri e cate o bariera, adica doi adolescenti cu o arma automata si 2 chioscuri de lemn pictate in culorile steagului libanez unde baietii se adapostesc de vant.
Tabara e in munte. Satenii spun ca ar fi vreo 4 sau 5 tineri inauntru, care mai ies noaptea sa planteze mine. "Ar vrea ei sa credem ca sunt mai multi, dar nu au cum. Stim ca pleaca noaptea cand au cate o misiune. Dar nu avem nici o legatura cu ei", povesteste secretarul primariei, care sta in sigura camera incalzita din toata cladirea, impreuna cu gardianul si femeie de serviciu si se uita la o telenovela turceasca.
In urma cu vreo 2 ani, palestinienii din munte au impuscat doua femei care s-au apropiat prea mult. Iar satenilor nu prea le mai tihneste prezenta pesterii de antrenament. "Daca as avea o arma i-as rade imediat. Dar, asta e, asa vor politicienii nostri. Asa vrea Bashar", zice unul dintre membrii consiliului local, in timp ce-si serveste un client cu un kilogram de rosii la magazinul satesc.
E o problema sensibila tabara PFLP-GC. La fel ca si celelalte doua din Qusaya si Kfar Zabad, ceva mai la sud de Sultan Yaqoub, dar tot pe granita cu Siria si tot in grotele din Muntii Anteliban. De prin 2007, cand oamenii tot vedeau venind de peste munte, din Siria, camioane cu arme si oamenii noi la antrenament, armata libaneza a pus baricade pe toate drumurile de acces si verifica toate actele celor care trec. Sau ar trebui sa verifice toate actele. Pentru ca am trecut fara ca soldatul din Kfar Zabad sa ceare vreun document. Tot un adolescent murdar pe fata, cu o arma automata veche, in fata unei colibe cu acoperisul facut din cauciucuri. Mi-a adus aminte de filmele despre primul razboi mondial.
Dar nu poate armata libaneza sa faca mai mult. Daca isi plaseaza trupele speciale si soldatii cu experienta si muschi la granita cu Siria, totul s-ar transforma in haos. Siria ar reactiona isteric. Asta ca totul se petrece in grotele din Anteliban asa cum se petrecea in complexul de pesteri Tora Bora in estul Afganistanului, unde isi antrena Al Qaida luptatorii. Singur, la o scara mult mai mica.

Imagini de la protestele din Qom, Iran

Cam greu sa impuna restrictii de circulatie. Perioada de doliu pentru Montazeri, parintele spiritual al opozitiei, coincide cu Ashura. Ashura e perioada de 10 zile de doliu pentru Imamul Houssein, ne cand siitii ies pe strazi si se autoflagelaza ( de obicei se taie pe frunte cu sabia sau se lovesc cu biciul).

O vizita cu adevarat istorica - din ciclul "Tati si fii"

Saad Hariri se duce azi la Damasc sa il cunoasca oficial pe Bashar. Bineinteles va lua avionul si nu masina, asa cum fac generalul Michel Aoun sau presedintele Michel Suleiman. De aia m-am trezit si eu la 9, desi e sambata dimineata. Pentru ca elicopterele militare survoleaza Beirutul sa se asigure ca nu trage nimeni o racheta.
Evenimentul este cu adevarat istoric. Baietii lui Hafez si ai lui Rafik nu s-au vazut niciodata.
Desi tatii, Hafez si Rafik erau oarecum in relatii bunicele, avand in vedere ca banii lu Rafik mituiau tot ce insemna aparat sirian de intellingence in Liban. Dar dupa ce Hafez a murit, Bashar n-a fost la fel de cald si dragut cu Rafik Hariri. Desi Hariri a incercat cu disperare in ultimele luni inainte de februarie 2005, cand a fost asasinat, sa se intalneasca totusi cu Assad.
Rafik Hariri nu a fost niciodata inamicul Siriei. Ba dimpotriva, declaratiile lui au fost mereu in interesul "comun" al Libanului si Siriei. Ca sa isi termine proiectul de recosntructie a Libanului, Hariri avea nevoie de liniste si pace la Damasc. Dar n-a fost sa fie. Opozitia de la Beirut si sefii agentiilor siriene trimiteau rapoarte false lui Bashar despre cum discrediteaza Hariri Siria in forurile internationale. Si Hariri stia.

Rafik Hariri a murit in ziua in care ar fi trebuit sa il intalneasca in sfarsit pe Bashar al Assad, o intalnire ajutata chiar de Hassan Nasrallah, seful Hezbollah. Hariri a pe trecut seri lungi la o cafea in compania lui Nasrallah incercad sa-l convinga de bunele lui intentii.
Dar camioneta alba a explodat la Hotel Pheonicia inainte sa se intample intalnirea. Siria a trebuit sa se retraga din Liban dupa 30 de ani pentru ca lumea iesise in strada.
Saad Hariri a devenit liderul simbol al blocului ant-sirian din Liban si a locuit timp de 4 ani practic intr-un buncar de teama sa nu aiba soarta tatalui.
De ce pleaca azi Hariri la Damasc, desi stie ca acolo a fost pusa la cale moartea lui Rafik si , probabil, si a lui? Pentru ca fara Siria guvernul lui de uniune nationala abia format dupa indelungi negocieri nu poate functiona din cauza mai multo grupari pro-siriene care inca mai activeaza in Liban si care abia asteapta un semn de la Damasc ca sa mai arunce o racheta in Israel. Si nu e vorba de Hezbollah.

Mos Craciun la Beirut

Duminica trecuta in Piata Martirilor din Beirut

Sultan Yaqoub - un sat de emigranti libanezi

Sultan Yaqoub si vilele

Cand am plecat la Soultan Yaqoub ieri dimineata imi imaginam ca plec din nou in vestul salbatic. Satul e la granita cu Siria, in Valea Bekaa, si e faimos oarecum pentru ca in apropiere e un poligon de instructie si o baza militara a PFLP-GC ( Popular Front for the Liberation of Palestine - General Command), o grupare foarte apropiata de Damasc acuzata ca ar fi lansat anul asta din Sudul Libanului cateva rachete catre Israel. Saptamana trecuta, la Sultan Yaqoub a fost o explozie. Una misterioasa se pare, pentru ca armata libaneza nu a reusit sa intre in teritoriul taberei palestiniene (localnicii mi-au psus ca e o pestera de fapt) sa vada ce s-a intamplat. Dar ipoteza e ca unul dintre baietii din tabara a sarit in aer in timp ce plasa niste mine antipersonal in jurul asa-zisului centru de comanda.
Cavasazica, ieri dimineata, cand am pornit catre Syltan Yaqoub, imi imaginam ca ma duc din nou intr-un loc cu niste colibe pitice precum Arsal, sau Ka'a. In drum spre granita ne-am oprit in Chtaoura, primul mare oras din Valea Bekaa plasat pe autostrada Beirut-Damasc. De aici l-am ridicat pe Mahmoud, jurnalistul local. Am folosit articolul hotarat pentru ca Mahmoud, este fericitul publisher al lui Bekaa News si corespondentul radioului Voix du Liban, televiziunii Future, al lui Now Lebanon varianta in araba, si al restului publicatiilor din Beirut. De asemena este si consilierul de presa al catorva deputati libanezi.
Mahmoud era in mijlocul unor interviuri telefonice in exclusivitate pentru Bekaa News cand am ajuns la el la birou. Sotia lui mi-a explicat cum e cu diviziunea muncii in redactie: el da telefoane, ea scrie articolele si fata de la DTP pune in pagina revista. "E mai simplu asa. daca il pui pe Mahmoud sa scrie...."
Initial a fost deranjat. De ce, dom'le, trimit astia reporter de la centru cand uite, au "hiena locala"?, a zis el Apoi s-a lamurit ca nu sta chiar asa de bine cu limba engleza, si-a pus un fular de dama in jurul gatului si ochelarii de nsoare si ne-a anuntat ca vine cu noi sa ne arate ce si cum.
"Aici nu se intampla nimic. Cum ati aflat de explozie?"
"Pai e peste tot la stiri. Armata nu poate investiga. Vreau sa vorbesc cu oamenii din sat, cu primarul..."
"Crezi ca iti spun aia ceva? E imposibil. Dar mergem sa vezi si tu unde se antreneaza baietii lui Jibril".

Am pornit catre Sultan Yaqoub, cu Mahmoud pe locul din dreapta, langa Georges, soferul pe care il speriasem de dimineata cand am pronuntat in gluma cuvantul "salafisti". Omul s-a mai relaxat cand i-am spus ca a fost o gluma, dar tot nu i-a placut ideea sa treaca pe langa un poligon de instructie unde autoritatile libaneze nu au nici o putere.

Am trecut prin vreo 10 sate asezate pe granita cu Siria. Nici o casa cu mai putin de 15 camere. Mi-am adus aminte de palatele din satele romilor din Timis emigrati in Europa de Vest.
Povestea lui Sultan Yaqoub si a lui Lucy, cele mai bogate sate din zona, e insa la un alt nivel. Vilele te duc mai degraba cu gandul la imagini din "Sclava Isaura". Si pe drept cuvant. Trei sferturi dintre sateni au plecat in Brazilia, Columbia sau Nicaragua prin anii '60, ne-a povestit secretarul municipalitatii. Au facut avere prin America de Sud apoi s-au intors in satul natal sa isi costruiasca vilele. Casele stau mai tot timpul anului goale. Doar in vacanta de vara satul se anima si mai apare cate o cafenea "Brasil" sau "Pizzeria du Brasil" ca sa isi potoleasca oamenii nostalgia.

Nostalgia Americii de Sud in Sultan Yaqoub

Restul locuitorilor ramasi pe pamant libanez sunt fiermieri. Si mai aud din cand in cand cate o explozie, cate o impuscatura. Luptatorii palestinieni din pestera baza militara au mai impuscat cate o femeie care lucra la camp sau care s-a apropiata cu masina prea mult de teritoriul lor. "Noi nu vorbim cu palestinienii. Pentru ca nu-i vrem aici. De ce sunt ei aici? Asta intrebati-l pe Bashar al Assad. De ce armata are doar niste copii de 18 ani la filtrele din jurul taberei de antrenament si cateva baraci in varf de munte? Intrebati-i pe politicieni."

Baza militara a Fortelor Armate Libaneze din apropiere de Sultan Yaqoub.

Bint Jbeil era prin 2006 aproape nivelat...

... Dar nu mai e asa. Acum sunt case pe jumatate construite, cu magazinase la parter si niste oameni nemultumiti ca au primit doar jumatate din banii promisi. Unii si-au recosntruit casele si magazinele bombardate in 2006 de Israeli Defense Forces dupa ce au luat credite de la banci. Altii asteapta inca a doua transa de bani si un nou razboi cu Israelul. E greu sa scoti de la ei altceva decat varianta oficiala: suntem cu "the Resistance" si murim pentru ea. Doar ca apoi iti vorbesc de cat de bine o duce baiatul in SUA sau Australia si cum au cheltuit tot ce aveau ca sa isi refaca farmacia, cum au pierdut 200 000 de dolari cand casele le-au fost nivelate de israelieni, si cum au primit inapoi de la Rezistenta cate un mic cadou de 15000 de dolari.
Asa ca multi pleaca. Un baiat de vreo 26 de ani povesteste despre cat de frumoasa e viata in Australia si cum nimic nu-l mai asteapta in satul natal. "Doar familiile luptatorilor stau aici. In rest nu e nimic".

De ce prefer sa merg pe jos

De azi nu mai umblu cu bani la mine. Nu in geanta. Ii pun eventual la ciorap.
Josh a sunat azi la redactie innebunit. Era in plin centrul Beirutului, ziua in amiaza mare. S-a urcat intr-un taxi share a ride unde mai erau inca doi indivizi. La un moment dat unul dintre ei a scos din buzunar un pistol, l-a indreptat spre Josh si i-a spus sa-i dea camera foto si portofelul. Daca nu, il impusca. Baiatul a dat tot ce avea si l-au lasat sa plece.

Zvonul circula de mai multa vreme prin Beirut: ca talharii ar prefera strainii, ca i-ar jefui sub amenintarea armei si i-ar lasa la marginea orasului sa se descruce. Dar tuturor ni s-a parut oarecum incredibil.
Zvonul e, se pare, adevarat. Dar nu in totalitate. Baietii cu pistoalele nu prefera doar straini. Exact aceeasi poveste i s-a intamplat logodnicului unei romance acum trei saptamani. Baiatul e DJ de profesie si se ducea spre casa dupa o seara in care mixase intr-un club central beirutin. S-a urcat intr-un service, unul dintre pasageri a scos arma, i-a pus-o la tampla si i-a cerut banii. Baiatul, libanez, dar trecut prin niste ghetouri din Germania in tineretile fragede, a incercat sa scape cumva, sa-l dezarmeze pe atacator. Dar nici vorba sa poata.
Iata ca armele in LIban nu sunt tinute in dulap doar in eventualitatea unui alt razboi civil.

Capitala bijuteriilor din Orientul Mijlociu

Va mai amintiti de Bourj Hammoud, cartierul armenesc din Beirut, unde s-au stabilit armenii refugiati din calea genocidului care a facut Turcia mare si Armenia mica?
E plin de comercianti, e locul in care tot beirutinul isi face cumparaturile. Mai mult ieftin decat bine. Cartierul e structurat pe sectoare: strada Arax cu toate gablonturile si magazinele pentru doamne, sectorul pentru barbati, unde gasesti tricouri colorate cu imprimeuri in forme de vulturi si capete de mort galbene si verzi , tenisi cu sclipici si capete de mort tot galbene si verzi (o chestie absolut unica, pe care nu am mai vazut-o niciunde), si o strada absolut unica: cea a bijutierilor.
Am plecat saptamana trecuta sa-i intreb daca mai e Beirutul capitala bijuteriilor din Orientul Mijlociu.
Marfa le stralucea in vitrine. Cu diamante veritabile, mi-au explicat cativa. Sursa: Hadidian. Numele e o gluma: Hadad in araba inseamna mester fierar; toate numele armenesti se termina in "-ian". Asa ca proprietarul, primul mester bijutier din familie care a pus piciorul pe pamant libanez, si-a numit magazinasul "Hadidian", adica un mester fauritor armean.

Pe nepotul lui l-am gasit la magazin si intre doua-trei telefoane si doua cliente pretentioase care au plecat fie cu mana goala dupa ce s-au targuit, fie cu un inelus de un gram si ceva, a povestit cum a faurit el o capodopera: o replica in aur a unui colier din recuzita de gablonturi pe care le-a purtat Elizabeth Taylor in Cleopatra. Colierul cantareste 600 de grame, face vreo 30 000 de dolari si are si cercei asortati.

L-a pus in vitrina acum vreo doi ani si pana acum nu s-a gasit nici un print din Emirate sa il cumpere pentru sheikha lui. Nu mai au oamenii atatia bani, zice Krikor. Odata, inainte de asasinatul lui Hariri, cumparau de cate 200 000 de dolari odata. Acum stau la targuiala si macar de ar cumpara de mai mult de 2000-3000 de doalri.

Asa ca frumoasa capodopera sta in vitrina. Si multe alte bijuterii ii impartasesc soarta. Piata se misca destul de greu in ultima vreme. Daca are 2-3 clienti pe zi e fericit. Dar nu inchide magazinul nici daca merge in pierdere. Or sa vina vremuri mai bune. Pretul aurului creste, acum e 32 de dolari pe gram prelucrat. Ar fi momentul ca lumea sa se gandeasca sa cumpere.

Slujba de Craciun cu parintele Tamas

Am primit un forward, il dau mai departe.

De dupa alegeri

De ce oare mi-l imaginez eu acum pe Base ca pe voda Lapusneanu? Si cine va fi primul Motoc, boieri dumneavoastra?:)))))))

Ca uite asa cica pelerinii s-ar fi aruncat singuri in aer...

Blast in Syria kills up to a dozen people

A massive blast ripped through a bus carrying Iranian pilgrims in the Syrian capital on Thursday, killing and wounding up to a dozen people, television stations reported.

The explosion happened in the Saydeh Zeinab quarter of Damascus, which features a Shia shrine frequented by Iranians, according to Al-Jazeera and Al-Arabiya television networks.

Iran's state television reporter that the bus exploded while it was refuelling at a petrol station, about 500 meters from the shrine.

Al-Manar television said the blast could have been caused by a gas bottle carried by the pilgrims in their luggage.

It said among those killed were the driver, his assistant and a mechanic.

Witnesses reported ambulances and fire engines racing to the scene, which was cordoned off by police.

Qana

Monumentul martirilor de la Qana. Satul din sudul Libanului a fost bombardat de 2 ori de catre Israeli Defense Forces- in 1996 si in 2006. Au murit niste copii si niste femei. Si doi membri Hezbollah. Ieri mi-au spus cativa oameni ca se pregatesc iar de razboi, fiindca in primavara stiu ei ca o sa se intample.

Marhaba, aici Tel Aviv. Stiti unde este Ron Arad?

E a patra oara de cand sunt la Beirut. A sunt telefocul, cu un numar necunoscut si mi-a spus o inregistrare in araba ca mi se ofera 10 milioane recompensa daca il gasdesc pe Ron Arad. Stiti, baiatul ala de prin Iasi, emigrat in Israel, care s-a prabusit prin '82 in Liban cu avionul.


Several residents in the south complained on Monday about receiving recorded phone messages in Arabic offering huge rewards in return for information on missing Israeli soldiers.
Voice of Lebanon radio said the messages offered a $10 million reward.

In June, the Lebanese army warned people not to respond to the recorded phone messages.

Lebanese have been receiving the messages periodically for more than a year asking people to view a website or call if they have information on missing Israeli soldiers, including Ron Arad, whose plane was shot down over Lebanon in 1986.

The army statement at the time said that the messages were a violation of Lebanese sovereignty. It said any response would be considered "clear collaboration" with Israel.

The Jewish state has in the past refused to say if it was behind the calls.